Cand sta pe Sena ceata grea
si-un somn tihnit ingreuneaza
un cap ce fara griji viseaza...
si-n noptea alba arde-o stea,
De-o fi lumina-n noapte
ori intuneric fara de speranta
iubirea lor cadea deodata
in mangaiere...in pacate...

Si de-ar fi singuri amandoi
si nimeni care sa-i asculte
uitandu-se in ochii ei
i-ar spune-atat de multe.
Ar fi departe tare dusi,
straini de lumea toata
...pe vesnicie i-ar fi drag
si ea pururea draga...

„Dar noaptea asta, frumoaso, cum de e
atat de diafana, din cer pana-n pamant?”
...o intreba.
Ea nu-i raspunse...ea tacea.

Si se plimbau pe malurile Senei,
...in praf de stele, in luciri, sub cerul alb
caci el se transformase ca-ntr-un vis
...Iar ei viseaza...si visul aripile-si intinde
Iar ei viseaza...si visul din nou mai mult se-aprinde
Iar ei viseaza...si se iubesc...